0
0
Zgomotul de afară nu pare să perturbe în mod semnificativ liniștea pe care David o resimte între pereții casei sale. E liniște. Ruxandra lipsește. A dispărut pentru câteva cumpărături de urgență, ceea ce nu poate însemna decât jumătate de zi prin magazine, fără un scop precis și cu un cont amenințat. E contul ei. Probabil de asta bărbatul s-a schimbat în haine comode și își permite să se concentreze asupra ultimelor rapoarte pe care le mai are de predat la serviciu.
Cum spuneam. Liniștea nu poate fi perturbată iar femeia lipsește, ceea ce ne permite să ne concentrăm asupra lui David. Dar nu critic. Prea critic. De data asta.
De dimineață și-a pus o pereche de pantaloni lejeri, genul de șalvari pe care i-ai purta eventual la mare și eventual în deplinătatea nopții ca să nu poată fi admirați de nevinovații plimbăreți de pe faleză. Dar nu critic. E alegerea lui. Totuși ar fi mers mai bine un tricou pe corp în combinație, dar el a ales un hanorac. E ok.
Cu tălpile goale, David se plimbă prin biroul de la parter încercând să remedieze câteva probleme de gestiune pe care le-a găsit în rapoarte cu o zi în urmă, când încă mai purta blugii și cămașa. Se concentrează. Își încruntă privirea iar fruntea se strânge în două pliuri compacte. Este un semn. Dar nu îl va lua în considerare. Încă.
Se așează pe scaun și începe să verifice câteva documente salvate în laptop, moment în care privirea îi cade pe calendar. E ziua!
Scapă creionul dintre dinți și ridică privirea spre fotoliu. E încă acolo. Se albește puțin în obraji, se ridică și se năpustește spre etaj. Aproape a căzut îcercând să urce scările, dar tălpile s-au lipit bine de gresie și nu l-au trădat. Intră în dormitor și se apucă să ruleze covorul, să mute lampa din colț mai spre șifonier și se oprește câteva secunde. Își reglează respirația, se scarpină în ceafă și fuge la parter. Aruncă șalul ei și paltonul lui de pe fotoliu pe canapea. Își suflecă mânecile hanoracului. Dacă avea tricou pe corp nu mai era cazul. E ok. Apoi se apleacă și prinde cu grijă brațele fotoliului. Îl mișcă puțin să-i calculeze greutatea și apoi se încumetă să-l ridice puțin câte puțin de pe podea. Reușește, semn că acele pliuri de pe frunte nu merită prea multă atenție. Încă.
Ia fotoliul cu grijă și începe să urce scările cu gâtul alungit în dreapta spătarului și cu pașii fermi. Acum ori niciodată! Mai are trei trepte și poate lua o pauză. Ajunge la etaj și parcă ar vrea să dea cu fotoliul de pământ, însă bărbatul din șalvari se simte dator să-și dovedească nemăsuratele puteri de gen ducând fotoliul direct în dormitor și să-l lase jos abia după ce i-a fixat poziția ideală în colțul proaspăt eliberat. Ce nu au anticipat el și șalvarii ar fi că acele cute de pe frunte plus fotoliul pe scări însemnă o săptămână de dureri de spate. Dar e ok. A pus fotoliul la locul lui. Desigur că nu am putut lăsa detaliul neobservat. El s-a albit la față înainte să fugă pe scări. Ce zi o fi azi de a avut o semenea motivație?
Nici n-am întrebat bine că el se și îmbracă. Boxeri și hanorac parcă tot arată mai decent decât șalvarii. Își trage blugii și-și aruncă o cămașă albă, de bumbac, pe care a decis s-o asorteze cu un pulover descheiat de cașmir. Nu-i rău pentru un bărbat care deține șalvari. Își pune șosetele cu steluțe și ghetele maro și părăsește reședința fără să mai țină cont de rapoarte, de laptopul deschis ori de cafeaua de pe masă. Nimic nu mai contează. Nici paltonul nu și l-a luat. A dispărut fotoliul, au dispărut și grijile probabil. Ce somn va avea el cu fotoliul alături…
Iese afară. Frigul nu-l incomodează. Dârdâie cu pași repezi către mașină, se urcă fără să stea prea mult pe gânduri și demarează doar el știe unde.
NEXT….
(…)El este fericit privind-o cum îi tremură privirea. Zâmbește cu tot dragul spre ea și se bucură că a putut s-o mai surprindă cu același gest de atâția ani. Ea nu știe cât timp a trecut. Ea nu a încheiat contract ca să știe. Doar se bucură. Și parcă din ce în ce mai tare pe an ce trece. Poate pentru că nu s-ar mai aștepta la atâta grijă, sau poate a îmbătrânit între timp și nu-și mai amintește. Oricum ar fi, ea țopăie ca un copil când în fața ei(…)
