0
0
Vedem în jurul nostru cum se amplifică mișcarea anti – europeană și patriotard ignorantă.
Foarte puțini știu însă că fără sprijinul Franței și, mai apoi, al Prusiei, România nu ar fi existat astăzi.
Constituirea statului român a fost în bună măsură creația lui Napoleon al III-lea. Acesta dorea crearea unui stat puternic răsăritean care să fie favorabil politicii sale, să oprească expansiunea rusească și să contribuie la subminarea puterii monarhiei austro – ungare.
Rusia, care a făcut și atunci cu ochiul multor români, și face și astăzi, a constituit un pericol permanent al integrității Țărilor Române. În 1853, la începutul ,,Războiului Crimeii”, a cucerit Principatele Române.
Ulterior, Austria, care începuse a avea dorințe de expansiune pe fondul diminuării puterii Imperiului Otoman, a ocupat Principatele Române în octombrie 1854, plasând 300.000 de soldați la granița Moldovei cu Rusia.
Acesta era contextul în care, după terminarea războiului în 1856, s-a pus pregnant pe dezbateri politice privind agenda politicii, ideea Unirii Moldovei și a Țării Românești.
Studiile în Franța ale revoluționarilor români, ale unioniștilor, ideile dobândite acolo, acțiunile politice concrete ale Partidei Naționale au contribuit la afirmarea spiritului național și au condus la unirea Tării Românești cu Moldova, contrar chiar voinței multor reprezentanți în Divanele Ad-hoc.
Propaganda unionistă a necesitat mari sume de bani și, spre deosebire de vremurile de azi, politicienii au cheltuit averi pentru ideiile lor. I.C. Brătianu, de exemplu, și-a vândut moșia soției pentru a contribui la acest efort financiar.
Cu toate acestea, unirea nu s-ar fi făcut fără sprijinul Franței și dacă s-ar fi ținut cont de rezultatul alegerilor din Divanul Ad-hoc din Moldova, de la 19 iulie 1857, când separatiștii reușiseră să câștige alegerile.
A urmat o aventură chiar mai interesantă decât cea dintr -,,O scrisoare pierdută” a lui I.L. Caragiale.
O doamnă a reușit să pună însă în mișcare un mecanism politic grandios ce a întors rezultatul acestor alegeri. Este vorba despre Ecaterina Vogoride, care, în mai 1857, a sustras o parte din corespondența secretă purtată de soțul ei, unul dintre conducătorii mișcării separatiste, cu rudele din Constantinopol. În acele scrisori, lui Vogoride îi era promisă domnia dacă ar fi reușit să zădărnicească unirea Moldovei cu Muntenia, falsificând alegerile pentru Divanul ad-hoc. Scrisorile au ajuns în posesia lui Costache Negri, care a reușit să le publice în țară, dar și într-o publicație belgiană.
,,L’Etoile d’Orient”, ce apărea la Bruxelles, a declanșat flacăra publică ce a determinat pornirea procesului de întoarcere a primelor rezultate ale alegerilor, publicând traduceri ale scrisorilor lui Vogoride.
Franța a reacționat imediat, cerând anularea alegerilor și repetarea acestora, acesteia alăturându-se Prusia, Sardinia și Rusia, al cărui interes se schimbase după înfrângerea din Războiul Crimeii. Fără acest sprijin, planul de unificare s-ar fi prăbușit.
Turcia și Austria s-au opus anulării alegerilor, generând ruperea relațiilor diplomatice dintre Turcia și statele enunțate anterior.
În întâlnirea de la Osborne din 9 august dintre Napoleon III și Regina Victoria s-a decis anularea alegerilor, clarificându-se poziția ezitantă de până atunci a Marii Britanii și înclinând balanța hotărâtor în favoarea anulării alegerilor.
La Conferința de la Paris (1858) a marilor puteri s-a decis ca principatele să se numească Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, deși ele aveau să rămână entități politice separate. Unirea urma să se facă doar în privința puterii legislative și a puterii judecătorești, Comisia Centrală, ce avea să se ocupe cu elaborarea legilor de interes comun pentru ambele Principate, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, urmând a avea sediul la Focșani.
Al doilea moment important a fost acela al recunoașterii actului de la 24 ianuarie 1859, de alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în ambele principate. Încă o dată, Franța și puterile sale aliate, Prusia, Anglia, Sardinia și Rusia, au determinat viitorul unit al Principatelor.
Această scurtă rememorare sau cunoaștere a evenimentelor legate de Unirea Principatelor ar putea să ne facă să reflectăm și asupra campaniei fals patriotice și anti-europene a unui partid politic și a aliaților săi, cu voia sau fără voia sa.
