0
0
După o plăcintă care lui i-a picat greu pentru că era acră și ei dezamăgitor pentru că era arsă, a urmat și ceva mai dulce care să le pice ideal amândurora. Tot el a salvat situația. Cine altcineva ar reuși? Doar el este strategul. Însă, ca orice strateg umanizat, mai scapă din vedere unele variabile. De exemplu, a salvat noaptea, luându-i Ruxandrei gândul de la rețeta eșuată. Dar cum va reuși el să salveze dimineața când ea va găsi fotoliul încă la parter? Credința ajută. Mai ales în caz de război. Amândoi au uitat să-l mute, dar numai el va fi declarat vinovat. Cine altcineva ar putea fi? Există însă un motiv care ar putea să-i satisfacă pe amândoi. Fotoliul a fost frontul dominației tactile. Cu alte cuvinte, dacă nu ar fi uitat să-l mute la etaj, nu ar fi adormit fericiți.
Chiar dacă se simte obosită și ar părea că mușchii nu i s-au dezmorțit, femeia zboară din pat. Este împlinită, dar nu se simte reținută de căldura cearșafului. În zborul ei uită papucii pe mocheta de lângă pat, ucide fără milă răsăritul sufocându-l între draperii și aterizează abia la parter. Aproape răstoarnă vaza cu cale, aruncă paltonul, pierde butonii și recuperează inelul de pe fotoliu. Apoi pleacă. El rămâne pe partea dreaptă a patului. Fotoliul rămâne și el la parter. Se lasă o liniște suspectă. Ea fugită, el liniștit. Deschide ochii cu precauție. Este din nou genul de liniște pe care oponentul ar crea-o ca preludiu pentru ofensivă. Defensiva încă își îndepărtează urdorile de la ochi. Prima sa misiune rămâne salvarea răsăritului. Chiar la timp. Este 7 și 5. Cu mișcări ferme depărtează cele duă draperii și permite astfel luminii să se reverse. Oare când lasă furia Ruxandrei să se reverse, ce miscări ferme folosește?
Se îmbracă și el. Dar mai lent. Încă nu și -a prins aripi ca să zboare. Și nici nu i-ar folosi dacă ar avea. Lui îi place să simtă presiunea pasului în impact cu podeaua. Desculț. Își încheie cămașa, își trage blugii și se privește câteva momente într-o oglindă mare. Se întoarce de pe o parte pe cealaltă, cu câteva secunde repaos între schimbările de ipostază. Se încruntă. Pare că observă ceva.Oare să fi picat chiar atât de rău plăcinta, sau a fost prea dulce victoria de noaptea trecută? Nici el nu știe. Încă se învârte și caută ceva indescifrabil. Ceva al lui și doar de el prea puțin cunoscut. Își pune și cureaua. O strânge la a a doua intrare. Au trecut vreo două luni de când a renunțat să o mai strângă la a patra. Pare nostalgic. Dar nostalgia tot cu bucurii vine. Pleacă și el spre parter. Tot desculț. Contactul cu gresia rece de pe hol îl trezește de-a binelea. Coboară cu grijă scările. Până ajunge jos, cafeaua devine opțională.
Acum se văd și urmele marelui zbor. Paltonul a ajuns pe canapea, iar butonii pe continente nedescoperite încă. Își trage blugii în sens ascendent, pe traiectoria genunchi-femur. L-am pierdut o secundă. Am crezut că nu se mai dorește urmărit. De fapt, recupera primul buton. L-a descoperit sub canapea. A fost o misiune grea. S-a ridicat cu pieptul înainte și privește cu mândrie bucata de argint pe care o ține între degete. Răsuflă victorios, fără a ține cont de rănile cu care s-a ales (o manșetă prăfuită și o durere ascuțită de spate) și care cu siguranță îl vor însoți spre serviciu. Al doilea buton l-a găsit pe fotoliu. Se ținea să nu cadă în prăpastia dintre șezut și spătar. L-a salvat la timp. I-a prins pe amândoi la încheieturi și s-a grăbit să-și ia cafeaua. A pus-o într-un termos și a lăsat-o lângă diplomat. Acum mai trebuie doar să găsească un stâng și-un drept pe uscător și să-și aleagă o gheată potrivită. Ceva nici prea casual dar nici prea elegant. Poartă blugi, dar totuși are cămașă. Este relaxat, dar totuși o să-și pună și sacou. Are nevoie de un teren neutru pe care să calce următoarele opt ore. Ce poate fi mai neutru decât o gheată din velur, într-un maro ce bate spre negru. Cureaua se potrivește la fix, iar sacoul și blugii par că se îmbină cu succes.
Pleacă și el până la urmă. Are și palton, ba chiar și-a pus și mânuși. Încuie
ușa apoi merge cu grijă pe alee. Zăpada a fost bătătorită în zborul ei de dimineață, așa că el va trebui să fie atent ca să nu alunece. Reușește până la urmă și ajunge la mașină. Își pune termosul pe cotieră și aruncă diplomatul pe bancheta din spate. Lângă termos ar trebui să stea el. Dar nu acum. El se va bucura de căldura cu miros tropical abia după ce va dezăpezi parbrizul și oglizile. Este calm. Ușor pierdut. Își caută racleta prin portbagajul plin de inutilități. Așa ar părea și mintea lui dacă am putea să scotocim puțin. Numai că dezordinea din mintea lui se datorează Ruxandrei, în timp ce amalgamul de cutii și obiecte din mașină se datorează indiferenței lui. Toate sunt din vina lui. Poate că dezordinea din mintea lui, cauzată de Ruxandra, se datorează de fapt neatenției lui, care a determinat-o pe Ruxandra să-l răvășească.
