0
0
Pe bulevard, zăpada s-a topit sub agitația cotropitorilor. Oamenii au început marea alergare de sărbători. Nu mai există liniște și cu atât mai mult nu există nici pace. Sunt neatenți, sunt visători, sunt pierduți de ei înșiși. În minte li se derulează liste, calcule de buget, griji, rețete, amenajări interioare și asorte-uri
perfecte pentru brad. Probabil că asta este adevărata magie a sărbătorilor.
Înclin să cred că așa este. Și nu pentru că mi-ar face plăcere bulevardul ticsit de
amețiți, ci pentru că ar fi contrarul perfect al filmelor și poveștilor festive.
Femeia se plimbă cu bărbatul de braț. Ei au alte gânduri care-i preocupă. Nu pentru că ar fi indiferenți față de Crăciun, ci pentru că știu deja că vor găti tartă cu vișine, vor împodobi bradul cu toate decorațiunile pe care le vor găsi prin pod iar cumpărăturile vor fi în grija altuia, a oricui, mai puțin a ei. Își fac împreună loc prin mulțime. El o ia în față, cu cotul la vedere, bruscând fără ezitare fiecare trecător care uită că trebuie să privească atunci când își ține ochii deschiși. Sau, în general, atunci când merge. Ea îl urmează îndeaproape ținându-l strâns de mână. Bărbatul rămâne calm, deși simte cum ciorapii i se îmbibă cu apă, în ciuda bocancilor de piele pe care a ales să-i poarte în acea zi, tocmai pentru a se simți protejat de mocirla care inițial se bucura de identitatea zăpezii. Și ce mai zăpadă a fost. De mulți ani nu mai ninsese cu o violență atât de stranie.
Femeia pare mult mai fericită în cizmele ei cu toc. Ar părea că noroiul nu
îndrăznește să se apropie de doamne. Poate din respect, poate din teamă. Se lasă călcat în picoare de ele, dar față de bărbați ar părea că se revoltă.
-La anul ne mutăm la țară!
A fost propoziția care a răsunat cel mai puternic în anarhia bulevardului. Ca
și cum doar ei s-ar fi aflat pe stradă, la prima oră, într- o zi de duminică.
-De unde pornirea asta?! Abia reziști să stai la casă, iar acum vrei țară.
-Prefer compromisul ăsta decât să mai suport gălăgia și aglomerația! Când povesteam că mi-aș dori să ne mutăm la casă, îmi imaginam o locuință
discretă, într-un loc ferit de ceea ce vezi acum.
-Dar e mai simplu așa! Ne putem mișca mai ușor.
-Curând nu vom mai avea unde să ne mișcăm. Mi-ar face o mare plăcere
să fiu un moș posac, alături de nevastă-mea veselă și enervantă într-un vârf de
deal.
-Să înțeleg că o să te însori cu alta?
-Nu, nu! Tu ești destul de veselă. Și de enervantă. Câteodată.
-E adevărat că uneori te bat la cap, dar nu cred că mă poți cataloga drept
enervantă!
-Am vrut să spun că uneori ești veselă.
Probabil a profitat de faptul că nu-i poate întâlni privirea. Încă merg în șir
indian. Altfel nu se poate înțelege cum a avut curaj. Curaj să-i spună una ca asta.
Despre curajul de a o ține numai pentru el…deja vorbim despre eroism. Dar faptul că ea a rămas, ne determină să vorbim despre el ca bărbat.
Colțul ar putea fi scăparea lor. Toată marea de oameni ar părea că se revarsă
de pe aleea centrală, singura de altfel care duce spre mall. De-a lungul acesteia sunt presărate buticuri cu vitrinele frumos ornate cu oameni de zăpadă și ghirlande roșii. Toate au apărut peste noapte. Ieri nu existau urme de gnomi sau de sănii. Astăzi toată vraja Laponiei s-a impregnat în trotoare și ziduri. Din fericire pentru cei doi veternani ai noștri, colțul bulevardului i-a eliberat. Acum se pot plimba în voie. Femeia avea însă restantă o privire. Cum adică enrvantă?! Ea este un cumul
de bucurie și dragoste necondișionată. Mai are scăpări, ce-i drept, dar nu atât de
des încât să devină condamnabilă. Ar spera ca el să vorbească despre o altă femeie. Să fi făcut o eroare tipic
masculină și să îi fi încurcat identitatea cu a alteia. La fel cum ar încurca două nume în contextul iubirii. Dar el nu riscă. El știe tacticile cele mai bune. Și chiar dacă nu le-ar cunoaște, să numești o femeie enervantă este același lucru cu a-ți lua o amantă ce poartă numele nevestei. Sunt la fel. Nu le confunzi. Și dacă le confunzi, vei ști doar tu.
Și nevasta.
Care oricum te bănuie de mult.
Bărbatul îi mai suportă ura privirii câțiva pași. L-a salvat un vânzător de
ziare. Femeia a văzut de la distnță subtitlul de pe prima pagină. El abia dacă
apucase să-l zăreacsă cum trebuie pe vânzător. În locul lui m-aș alarma. Este
genul de vânzător care nu s-ar putea scunde nicicând în spatele unui stâlp. Dar este un alt punct al tiparului feminin. Sau probabil a simțit că ziarul va vorbi despre ea. Ceea ce, în fapt, este adevărat. Femeia își cumpără un exemplar și începe să-l pătrundă așezându-se pe banca din stația de tramvai. Bărbatul nu are timp de mistere, drept urmare se lasă
ademenit într-un magazinaș cu tutun. În vitrină era agățat un semn sub formă de
glob. Genul acela de semn care anunță reduceri masive, dar nu tocmai
recomandabile în prag de sărbători unui chivernisit. Nevasta nu este atentă așa
că se aruncă peste un pachet cu tutun de nișă. Aromat. L-ar tenta ceva citric, ceva
parfumat. Sau poate ceva mentolat, care să-l mai trezească puțin. Ar lua și cu vișine dacă ar găsi, dar probabil soția
producătorului nu a mers atât de departe cu preferințele precum a mers a lui. Iar a lui e fană deplină acru și amar.
Solicită vânzătorul pentru a ajunge la un set de pe un raft de sus. Este un set ,,de lux”, cu tutun tare și foi de trabuc. Din când în când își aruncă privirea în stradă. Femeia stă aplecată
peste ziar și continuă să citească plină de interes fiecare rând de pe cele 2 pagini
mari. Nu ar putea s-o deranjeze, drept urmare umple tejgheaua cu sortimentele care i-au plăcut cel mai mult. O cutie de lemn, ornamentată în stil baroc îl răpește pentru câteva momente. Este redusă numai 30%, însă arată prea bine pentru a o scuti de privirile lui. Miroase a scorțisoară. Ceea ce nu te-ai aștepta de la ceva ce conține tutun. În mâna lui nimerise o ediție specială de ,,tutun festiv” . După spusele vânzătorului, care lăuda cu interes parfumul de tabac ce însoțea conținutul cutiei, dăduse peste norocul vieții lui. Cel mai bun tutun și cel mai pregnant parfum. O combinație de arome care avea să- i îmbunătățească viața considerabil. Bărbatul nu rezistă tentației și cumpără cutia de lemn
precum un copil ce găsește jucăria ideală pe care ar trece-o în scrisoare, dar
parcă n-ar avea totuși răbdare să aștepte până în Ajun ca s-o primească. Știe că se pripește și că probabil va rămâne dezamăgit. Adaugă
pe lista de cumpărături și două pachete de țigări mentolate și un set de 3
trabucuri pe care și-a propus să le fumeze de Anul Nou, alături de cei doi fii ai săi. Ar mai fi ales câteva plăceri brbătești, dar a remarcat cum femeia închide ziarul și-l trântește pe bancă, langă ea. Este timpul să o salveze, drept urmare plătește, își ia jucăriile și iese.
Femeia nu părea cu adevărat nervoasă. Deși gesturile ei, văzute din
magazinul cu tutun, ar fi anticipat un real dezastru. Pe față i se citea surpriză.
Groază. Orice mai puțin supărare sau revoltă. Bărbatul se așează lângă ea și
îi prinde mâna întrebând-o:
-A apărut articolul deja?
-Da. Și este un articol foarte bun.
Spuse femeia cu brațele încrucișate la piept, ca și cum un frig de sine ar fi încătușat-o fără scăpare.
-Și dacă este bun, de ce ai aruncat ziarul?
-Pentru că nu eu am răpuns întrebărilor.
-Nu te mai înțeleg. Dacă nu ai răspuns întrebărilor, de unde a avut fata
aceea material pentru articol?
-Nu știu, dar numele meu este acolo, chiar dacă eu nu i-am trimis încă
nimic.
-De ce nu ai făcut-o până acum? A trecut totuși o săptămână de la ultima
discuție și rămăsese că veți face schimb de răspunsuri. Asta după ce ai râs de
ea cu întrebările alea.
-Nu am răspuns pentru că nu am reușit să gândesc nimic suficient de bun
pentru un articol de primă pagină.
-Și totuși tu tocmai ai terminat de citit articolul…
Bărbatul s-ar amuza teribil. Și o va face. Dar mai întâi trebuie să se afle în
deplina cunoaștere a oponentului. Mai întâi testează terenul și abia apoi aruncă
muniția. Femeia nu se arată deranjată în vreun fel de comentariile lui. Nici măcar de faptul că a fixat-o cu privirea. Până la
urmă, situația începe să o amuze și pe ea. Articolul este foarte bun. Chiar dacă
nu este ea cea care a răspuns interviului. Ar putea să se mândrească cu acele
pagini de ziar, însă onestitatea ar opri-o. Nu i-ar putea păcăli pe cei ce-o cunosc.
Mai ales pe el, care i-ar recunoaște gândurile în orice limbă și despre orice
subiect.
Ar mai sta așa pentru cel puțin jumătate de oră, însă la trecere deja se
strâng oameni ce vor lua cu asalt stația. Nu și-ar asuma riscul să se certe pe
locurile băncii, așa că se ridică, își ia bărbatul și se îndepărtează. N-am
pomenit ziarul, întrucât l-a declarat pierdut pe bancă. L-a înstrăinat, sperând
probabil ca cineva s-o strige din urmă: ,,Doamna din ziar, v-ați uitat interviul!”
Sigur că așa ceva nu s-ar întâmpla. Cine mai deschide ziarul? Probabil că
vânzătorul care i l-a oferit la 3 lei de la 5 încă se întreabă cu ce-o fi greșit în viață
femeia de a ajuns să citească ziare. Și cum probabil va fi fost unica lui clientă, se va gândi și în dimineața ce va urma. Cei doi s-au plimbat în tăcere până în dreptul parcului cu cocori. Aici
rămân într-un impas. Să-și continue drumul pe bulevard sau să traverseze prin parc? Drumul s-ar lungi așa, dar gândul că s-ar salva de mulțimile nemiloase îi împinge cu avânt spre poartă. Bineînțeles că doar ei s-ar plimba la ora aceea prin parc. Din loc în loc s-ar mai zări vreun pensionar veșnic obosit și veșnic timorat de viață. Dar până la urmă și ei tot asta sunt. Doi pensionari. Pe ei însă i-a mai salvat un sarcasm, o glumă bună și din când în când puțină dragoste nebună. Așa că ei merg drepți de spate, ca și um ar mai avea jumătate de viață până la baston. Și totuși ei deja coboară treptele cu ambele mâini pe balustradă. Mai este doar un pas. Sau poate doi în cazul în care se vor hotărâ să se iubească și azi.
-Ca să vezi!
Femeia a tresărit dintre gândurile ei și a întors disperată privirea spre
chemarea lui.
-Ia uite acolo! Derbedeii au mâzgălit pe statui!
-Ghipsul ăla oricum era plictisitor. Bine au făcut!
-Asta se poate numi artă, draga mea doamnă?
-Orice lasă urme poate fi artă.
-Păi asta lasă loc multor opere.
-Și cu ce te-ar deranja?! Obișnuiește-ți privirea cu statuile astea pictate și
nu mai comenta! Luni îți vin nepoții și să vezi atunci artă murală.
-O să mă bucur nespus. Eu contemplu și tu ștergi.
-O știi pe aia cu nevasta enervantă?
-Surprinde-mă!
-Enervează-mă tu și să vezi!
Vede zilnic. De-asta și râde. Îi place s-o vadă cum se agită. Când s-au
întâlnit prima dată, n-ar fi zis că femeia aceasta ar putea fi scoasă din răbdări de
ceva sau de cineva. Era de o calmitate fără limite. În prima noapte pe care au petrecut-o împreună s-a trezit panicat. Pentru o secundă a crezut că s-a ridicat și l-a părăsit în mijlocul nopții, dar a găsit-o nemișcată, în exact același loc în care
o știuse la închiderea pleoapelor. Panica nu l-a părăsit atât de ușor. Și-a apropiat
urechea de ea ca să se asigure că respiră. Și respira. I-ar fi venit să râdă copios la
gândul că pentru o secundă a crezut-o moartă. În fine. Ea a fost calmul încarnat.
Ceea ce pentru el a reprezentat un sprijin important. La vremea aceea el era un
zmeu. Nu-și găsea locul și starea. El era vulcanul care ar fi erupt la orice scânteie. Cu timpul însă, a fost îmblânzit. Dar cumva, femeia calmă a luat totul asupra ei. Tot bagajul lui a ajuns pe umerii ei. Acum ea este zmeul șef care se zvârcolește noaptea și își face griji, care aleargă de la prima oră spre bucătărie și care trântetește fără milă portierele mașinii în primii ani de garanție.
Au fost extreme și extreme au rămas. Și tocmai din această cauză
formează un cerc perfect. Când el este alb ea este negru, când el este negru ea este alb.
Echilibru. Cu și fără palton, cu și fără cale uitate prin buzunar.
-Propun o baie fierbinte!
-Cu spumă?
-Și cu spumă.
-Îmi place cum sună!
-Și eu care așteptam revolta.
-Cum aș putea să mă revolt? Imediat cum ajungem acasă ne punem pe treabă.
-Mă ocup eu de spumă cât te pregătești tu.
-Perfect! Așa o să am timp să-ți caut rățuștele.
-Glumești!
Femeia râde cu capul pe spate și lacrimi în ochi, în ciuda dezamăgirii care s-a înspumat pe chipul lui.
Numai la rățuște plutind prin spumă nu s-ar fi gândit.
-Moș fără minte!
Ea continuă să râdă în hohote. El rămâne pe loc și-o privește cum înflorește mai ceva decât magnoliile vara. Râde și el. Nu pentru sarcasmul dureros, ci pentru că îi este prea dragă s-o lase fericită singură. Ei sunt fericiți împreună. Și tocmai pentru că sunt fericiți împreună, vor fi făcut baia aceea cu spumă tot împreună. Bineînțeles că numai după ce femeia i-a aruncat vreo două rățuște vechi în cadă, urmându-le doar dupa ce dezamăgirea devenise indiscutabilă pe chipul lui. Și mare îi fu bucuria să facă o baie fierbinte cu spumă, cu ea, și câteva rațe albastre într-o zi de ger și de zgomot.
