După ce în articolul precedent am demontat mitul numărului mare de bugetari, în acest articol vom cerceta dacă percepția publică precum că bugetarii sunt bine plătiți și ineficienți este reală sau nu.
În anul 2015, salariile bugetarilor erau un pic peste media UE raportate la venituri bugetare. Prin urmare, creșterea accelerată a salariilor nu era necesară, dar s-a ajuns la o dublare a salariilor (decuplată de creșterea PIB).
În ultimii 3 ani, prin legea salarizării, salariile bugetarilor au crescut amețitor, în contrasens cu căderea veniturilor bugetare (cu 3% PIB). Prin urmare, prin tăierea masivă a investițiile publice și creșterea deficitului bugetar, a fost posibil acest salt de cheltuieli salariale.
Dar ponderea salariilor bugetare raportat la posibilități (venituri bugetare) este cu 50% mai mare în România decât media UE (în condițiile în care media bugetarilor în UE este cu 75% mai mare). Prin urmare, avem salarii bugetare foarte mari raportat la posibilități (întrucât avem și venituri infime, cu 50% mai mici decât media UE în % PIB).
Și sectorul public creează valoare adăugată în economie. Sectorul public în România aduce 13% din VAB (valoarea adăugată brută). Doar Irlanda este în urma noastră.
Sunt bugetarii noștri cei mai puțin productivi? Ținând cont de numărul redus de bugetari raportat la numărul total de salariați, datele se schimbă, iar România urcă pe locul 9 în UE și peste media UE. Analizând cât din VAB se duce în salariile bugetarilor, rezultă locul 14 (aferent anului 2018).
http://www.analizeeconomice.ro/2018/04/cati-bugetari-avem-cat-produc-si-cu-cat.html
Începând cu anul 2016, salariile bugetarilor au decolat față de cele din mediul privat, iar decalajul se accentuează an de an.
În Ungaria și Polonia nu există diferențe semnificative între salariile din mediul privat și cele din sectorul public. În România, diferența este imensă și a depășit-o pe cea din anul 2008 încă din 2018.
Și diferența se accentuează (a ajuns la 37% în anul 2019).
Prin urmare, bugetarii români:
- sunt foarte puțini (raportat la populație sau raportat la numărul total de salariați);
- au salarii foarte mari (raportat la venituri bugetare);
- sunt un pic mai productivi decât cei europeni (VAB raportat la numărul de bugetari); raportat la productivitate, salariile nu mai par atât de mari;
- au salarii mult mai mari decât salariații din mediul privat (fenomen care nu se întâlnește în alte țări).