Dacă ar fi să desemnez o perioadă a senzualității, aș alege cu siguranță începutul toamnei. Este poate cea mai surprinzătoare și greu anticipabilă perioadă din an. Dar, desigur, este subiectiv. Până la urmă, fiecare dintre noi are o definiție proprie a senzualității. Ideea aceasta s-a estompat cu timpul și mi se pare greu să o mai corelez acum cu feminitatea sau bunul gust. Voi încerca totuși să o corelez cu buna cultură. Iar pentru asta am să mă raportez la platonicieni. În mod special la Ficino. Pentru acesta, senzualitatea stătea în dragostea pentru pictură, sculptură și literatură, care, de altfel, în viziunea lui, sunt ramuri directe ale senzualității. Iată cum, fără să vrea, îmi dă dreptate. Am și argument. Până la urmă, acest început de toamnă a fost marcat de trei etape artistice. Suprarealismul lui Dali, modernismul ,,artei dintre blocuri” și nuanțele de clasic ale Bienalei Ion Andreescu.
Discret am adus în discuție renașterea italiană. Și nu oricum, ci prin vocea unuia dintre platonicienii care aveau să-l instruiască pe Michelangelo spre completa sa devenire ca artist.
Ați auzit de poetul Michelangelo Buonarroti? Probabil că nu. Vă povestesc imediat, însă mai am câteva indiscreții pe care țin să le împărtășesc cu voi.
Să fii un Buonarroti nu este un destin ușor. Mai ales dacă îți dorești să devii artist. Citeam cândva despre Lodovico Buonarroti și idealurile sale în ceea ce îi privește pe cei cinci fii ai săi. Din punctul său de vedere, munca era sub demnitatea unui orășean nobil, drept urmare își dorea ca Michelangelo să urmeze școli înalte și să mențină onoarea familiei. Însă… ,,elevul trebuie să creeze ceva nou din ceva vechi”. Destul de idelist. Și totuși, devine ralist când ajungi să-ți conștientizezi pe deplin talentul, fapt ce se întâmplă de obicei la cele mai plictisitoare cursuri. Așa a fost și în cazul marelui sculptor renascentist. Și-a descoperit talentul în timpul lecțiilor cu profesorul Urbino. Era mai fascinat să deseneze decât să fie atent la predare și astfel, la 13 ani, a ajuns ucenic în atelierul pictorului Ghirlandaio. Totuși, de la pictură la sculptură este un drum destul de lung, similar distanței dintre adevăr și minciună, însă desenul este ,,ca versul unui poet, scris pentru a vedea dacă povestea merită spusă”. Reprezintă lumina care îl ajută pe sculptor să nu ,, pipăie în întuneric”, drept urmare Michelangelo și-a dedicat mult timp perfecționării sale în a schița.
Irving Stone spunea într-un paragraf din cărțile sale că ,,ești un scriitor prost până în momentul în care simți nevoia să exprimi ceva”. Se aplică și în cazul artelor vizuale. Lirismul și cursivitatea nu definesc doar scrierea ci și maniera în care conturezi un chip sau sculptezi un fald. De altfel, maestrul Ghirlandaio își impresiona ucenicii prin finețea cu care trasa expresii și dădea viață personajelor pe frescă. La vremea aceea te puteai perfecționa ca artist împrumutând de la alții. Astfel că maestrul Ghirlandaio avea un portofoliu cu lucrări ale pictorilor din întreaga lume. Cine mai avea acces la ele în afară de el? Teoretic nimeni. Practic, Michelangelo. Se pare că și arta este o formă de iubire în care e permis orice. Tânărul nostru a reușit să ia portofoliul lui Ghirlandaio, a reprodus toate lucrările și apoi a așezat mapa, discret, la locul său, în biroul maestrului. Ca să fim înțeleși…mapa cu replici, căci originalele au rămas la Michelangelo.
La 13 ani, tânărul Buonarroti își întrecea cu ușurință colegii și în scurt timp avea să înțeleagă de ce un laș nu ar îndrăzni vreodată să picteze o frescă. Avea un talent nemăsurat, astfel că era temut pentru ceea ce urma să devină.
Ați admirat vreodată un mozaic sau o frescă toscană? Veți rămâne impresionați. În mod special dacă stă sub semnătura lui Domenico Ghirlandaio. Personajele sale, deși întruchipează figuri religioase, păstrează tot ce este mai atractiv din culorile Florenței, din energia și veselia oamenilor de atunci. Nu ai cum să nu te îndrăgostești iremediabil de Italia și renașterea ei sub dinastia de Medici, de bazilica Pieve di Sant’Andrea și de Madone. Și totuși, oricâtă pasiune i-ai arăta toscanului, el tot de pietra serena se va declara cucerit, pentru că ,,un toscan tratează piatra cu tandrețea cu care un amant își mângâie iubita”.
Ar trebui să-mi reanalizez preferințele artistice. Am spus de multe ori că nu-mi place tema iubirii și m-am trezit, fără să vreau, într-un triunghi amoros în care Dante și Michelangelo (preferințele personale) sunt vecini de stradă. Până la urmă nu este totul profund și etern. Acum înțeleg cum a ajuns Dante să descrie Infernul, înainte ca Purgatoriul să-i ofere înțelepciune. Pasiunea este destul de arzătoare pe aleile Florenței.
Ar fi impardonabil să las numele de Medici doar ca pe o referință spre o etapă evolutivă. Drept urmare, sunt câteva secrete din palatul dinastiei care ar putea prezenta interes.
Cu siguranță ați auzit despre Lorenzo de Medici și știți că ,,își asumase sarcina de a conduce lumea spre o revoluție intelectuală și artistică, și făcuse ca omul să poată ajunge la toate fructele intelectului și spiritului uman”. Acest Hercule al Florenței (cum îl vedea Michelangelo), a adunat în palatul său cele mai importante opere de artă și a deschis o școală de sculptură sub îndrumarea maestrului Bertoldo. Aici, Michelangelo a înțeles cu mai mare exactitate identitatea sculptorului. A deveni un membru onorific al familiei de Medici și a putut deprinde tainele pe care le ascunde dalta.
El se interioriza. Rupea din lume o formă și o centra în mijlocul sinelui pentru a o defini. Avea o teorie clară. Pentru a modela acea formă prin sine însuși, trebuia ca suflul său exterior să se completeze cu suflul interior al modelului. Astfel putea crea o existență terțiară.
Marmura exprimă cele mai profunde trăiri dacă știi cum anume să o modelezi. Drept urmare, până să se apropie cu dalta de blocul de piatră, Michelangelo a învățat să modeleze ceara. Să creeze miniaturi ale viitoarelor sale monumente. Astfel putea vedea mult mai clar finalitatea. Petrecea zile întregi exersând, repetându-și cu naivitate că timpul nu se poate apropia de artist.
Tipologiile umane au rămas actuale. Mai ales dacă ne referim la invidie și nedreptate. Să stai la aceeași masă cu familia de Medici era, desigur, o onoare. Însă replica pe care Lodovico Buonarroti a avut-o la acel moment cred că merită luată în considerare și astăzi: ,,Celui ce stă la masă cu cei puternici îi piere vederea de la sâmburii de cireșe scuipați în ochi”.
Probabil că atunci când singura ta avere sunt două mâini și un dram de talent, pleci capul în fața povețelor și te sacrifici. Până la urmă ,,talentul este gratis, dar dăruirea scumpă”.
În timpul săptămânii, femeile nu aveau voie să ia masa în salon alături de bărbați. Astfel că Michelangelo și Lorenzo de Medici se retrăgeau, în liniște, într-o cameră a palatului, unde discutau cu membri ai Academiei platoniciene situații din Florența și totodată îl introduceau pe sculptor în cultura greacă și latină. Pe Ficino l-am menționat deja, însă un alt reprezentat important este Pico della Mirandola. ,,Marele domn al Italiei” care fără să anticipeze avea să distrugă cultura florentină aducându-l pe starețul Savinorola în Florența.
Sub îndrumarea platonicienilor, Michelangelo va începe să scrie versuri, pe care le va dedica Clarissei, prima femeie cu care a îndrăznit să se iubească mai mult decât s-a iubit cu marmura.
Prima temă pe care acesta a sculptat-o a fost ,, Madona Scării”. A vrut să creeze ceva nou. Nu a reușit să înțeleagă cum Dumnezeu, cunoscând viitorul, și-a supus fiul unei asemenea agonii. Se gândea că odată ce Maria a primit acest dar divin, Dumnezeu ar fi trebuit să-i spună ce planuri avea cu destinul copilului. Îi era indescifrabilă durerea mamei care își vede fiul agonizând, așa că a hotărât să o sculpteze alăptându-l pe Iisus în momentul deciziei, când, aflând viitorul, trebuia să hotărască pentru ea, pentru Fiu și pentru întreaga omenire. Basorelieful i-a impresionat pe intelectuali și avea să-i deschidă lui Michelangelo un drum nebănuit.
Studia mult înainte să se apropie de daltă. Desena oameni în diferite momente, realizând diferite mișcări, pentru a înțelege dinamica. Își dorea să deseneze nuduri pentru ca mai apoi să le sculpteze, însă în Florența acest lucru nu era permis. Venind vorba. Probabil nu știți cine este Simonetta Vespucci (,,cea mai pură frumusețe din Europa”) dar ați văzut-o cu siguranță. A fost muza lui Botticeli în mai toate picturile lui: ,,Madona Magnifica”, ,,Primăvara”, ,,Venus”, ,,Pallas”. A fost o figură a frumuseții desăvârșite și a devenit legendă. Iar această legendă spune că deși Botticeli a desenat-o în cele mai voluptuoase feluri, ei nu și-au vorbit niciodată, deși el a iubit-o profund.
Dacă Michelangelo evolua și înțelegea cu mai mare pricepere natura artei sale, Florența începea să decadă sub profețiile lui Savinorola și atacurilor acestuia la adresa familiei de Medici.
Michelangelo începuse să lucreze la o temă nouă. ,,Lupta Centaurilor”, temă care avea să stârnească interesul clerului și al platonicienilor în mod diferit. El considera omul ca pe un semi-zeu și nu avea de gând să se dezică de lucrarea sa, afirmând cu hotărâre că ,,sculptura este credința și orânduiala sa”. Mai marii lumii începeau să audă despre el. Aldovrandi va fi unul dintre cei care îi vor aprecia în mod direct talentul, povestindu-i totodată despre Jacopo della Quercia (un dramaturg în piatră) și Donatello (un poet, de asemenea, în piatră). Avea așteptări.
Moartea lui Lorenzo de Medici urma să schimbe istoria asrtei odată cu venirea lui Piero de Medici în fruntea dinastiei. Un anumit moment m-a surprins în aceeași măsură în care l-a șocat pe Michelangelo. Spuneam de Savonarola că predica împotriva familiei de Medici. Ei bine, Lorenzo (,,Il Magnifico”) și-a dorit să primească binecuvântarea pe patul de moarte tocmai de la acesta. Nu înseamnă oare că i-a dat satisfacție starețului?
Putem doar să ne imaginăm ce a stat în spatele acestei decizii. Ce contează însă este că acest reprezentant al clerului a preluat conducerea Florenței după ce a reușit să îl alunge pe Piero de la palat. Ce a urmat? Distrugerea tuturor operelor din reședința familie de Medici, apariția ,,îngerilor în alb” și fuga lui Michelangelo la Roma. Înainte de a pleca, a trimis un mesaj Contesinnei de Medici în care i-a spus că a apucat să ascundă o parte dintre operele și bijuteriile palatului în liftul de serviciu. Astfel, o urmă din arta florentină avea să rămână conservată. Ideea de îngeri ar putea fi îndelung discutată. Dar, în cazul nostru, ,,Îngerii lui Savinorola” au adunat tot ce a însemnat artă laică și tot surplusul de avere ce contravinea legilor cheltuielilor și le-au ars.
Odată cu moartea lui Lorenzo de Medici, a apus o epocă. Michelangelo a lăsat în amintirea lui sculptura lui Hercule. Iar povestea din spatele acestei sculpturi este mult mai interesantă decât cea din spatele Madonei pe scări. Michelangelo a vrut să recreeze corpul uman cu cât mai multă exactitate, așa că a făcut disecții pe cadavre, desenând parte cu parte corpul uman. Astfel, lucrările lui au fost cât mai apropiate de realitate. Fiecare mușchi, fiecare întindere de tendon.
Sculptarea lui ,,Bambino” va fi cea care îl va duce pe tânărul Buonarroti spre succes, urmând să ajungă la curtea lui Leo Baglioni. Aici va avea primul model nud. Pe contele Ghinazzo. În încercarea de a sculpra un Dionysos, Michelangelo l-a convins să pozeze în diferite ipostaze în timp ce bea vin. Din nefericire, vinul prea dulce și sculptorul prea nehotărât l-au amețit pe conte, care, căzând și lovindu-se, avea să fugă în pădure și să nu se mai întoarcă niciodată în fața lui Michelangelo.
Se umplea de o energie spontană când lucra cu marmura și ,,așa cum Ficino credea că Platon ar fi putut să fie cel mai iubit dintre discipolii lui Christos, așa era și dorința lui Michelangelo de a combina concepția clasică grecească despre frumusețea umană cu ideea creștină de nemurire a sufletului”.
Ca să vezi frumusețea feței, trebuie mai întâi să înțelegi calitatea umană și să simți spiritul care pulsează în spatele omului. Michelangelo se considera urât și spunea despre sine,, păcat că o față nu poate fi redesenată înainte de a fi creată ca planurile pentru fațada Domului”. Cu atât mai mult după ce pumnul lui Toriggiani i-a distrus nasul.
Am putea extrapola și mai mult de atât renașterea italiană. Cum spuneam, trebuie să-mi reanalizez preferințele. Dar cu siguranță măreția artistului Michelangelo stă în măreția spiritului său. Dacă veți ajunge în Catedrala Sfântul Petru, priviți pieptul Fecioarei și veți găsi sculptată semnătura marelui Buonarroti.

Ioana Teodora Todorescu
Previous post PRÂSLEA CEA VOINICĂ SE ROAGĂ ÎN ZILELE PARE
Next post SALARIZAREA BUGETARĂ