0
0
Epidemia de coronavirus a zdruncinat economia românească, generând mari probleme economice și sociale aproape tuturor firmelor din România și multor sute de mii de angajați.
Șomajul oficial a crescut cu peste 100000 oameni în perioada decembrie 2019 – iunie 2020.
Două observații asupra numărului oficial de șomeri:
- aceștia sunt numărul de șomeri înregistrați, persoane în căutarea unui loc de muncă; în realitate sunt mai mulți șomeri nedeclarați;
- șomajul actual este încă redus de măsuri temporare de ajutor economic din partea guvernului.
Femeile sunt de două ori mai afectate de șomaj decât bărbații.
Intrată deja în pandemie cu ani consecutivi de deficite bugetare mărite și cu angajamente de alte creșteri de salarii și pensii în anii următori, bugetul României a avut puține posibilități. Chiar și așa, pentru a face față provocărilor, s-au făcut cheltuieli suplimentare sau s-a amânat plata unor taxe ale firmelor și persoanelor afectate. Acest pachet a mărit deficitul estimat la început de an cu 5% PIB. Chiar și reducerea cheltuielilor ce au legi de aplicare și de intrare în vigoare (legea pensiilor, legea salarizării bugetarilor – profesori, legea cu dublarea alocațiilor), este foarte probabil ca deficitul bugetar să ajunge la 10% PIB. Când încasările bugetare sunt minuscule (doar 31% PIB), acest deficit bugetar posibil înseamnă peste 30% cheltuieli peste venituri. Enorm!
Anul următor, deficitul bugetar poate fi 7,5% PIB (tot uriaș), dacă ne oprim din majorările de venituri sau minim 11% PIB, dacă continuăm și chiar mai adăugăm alte majorări de beneficii sociale: creșterea ISR (Indicatorul Social de Referință, cel pe baza căruia sunt calculate ajutoarele de șomaj și protecția socială) cu impact de 1% PIB anual; stimulent pentru profesori, etc.
Problema oricărei discuții despre măriri de venituri (salarii, pensii, alocații, ajutoare sociale) este că ele pleacă de la o întrebare greșită: ,,Nu-i așa că următoarea categorie socială/profesională merită mai mult?”. Ceva similar Uniunii Europene (chit că PIB-ul lor este mai mare și veniturile bugetare sunt și ele mai mari ca % PIB). Sigur, dificil de răspuns cu NU. Orice om merită mai mult. Nimeni nu pune întrebarea cât poate statul oferi în raport cu posibilitățile astfel încât să nu facă deficit mare (ideal ar fi să aibă măcar un mic excedent în vremurile bune); cât poate oferi statul ca salarii astfel încât să nu neglijeze nici funcționarea statului, nici dezvoltarea (infrastructura rutieră, feroviară, școli, spitale, centrale energetice, etc.). De fapt, legea salarizării s-a făcut plecând de la întrebarea cât merită fiecare bugetar în parte; după care a ieșit un cost uriaș care a condus la creșterea deficitului, la tăierea investițiilor publice; idem cu legea pensiilor. Când pui dorința înaintea putinței nu ajungi decât la derapaje macroeconomice. Practic te împrumuți de la copii și nepoți ș nici nu ridici prea mult calitatea vieții (aceasta nu se reduce la banii din salariu sau pensie, ci înseamnă și acces la servicii publice de calitate: o scoală/grădiniță în proximitate, un spital cu dotare, căi de transport mai rapide și mai sigure).
Măsurile au fost deja adoptate în Parlament și merg la promulgare (guvernul anunță că le va contesta la CCR); aceste măsuri vor majora deficitul anul acesta cu încă 1,5% PIB. Prin urmare, deficitul pentru anul 2020 are foarte mari șanse să atingă valoarea de 10% PIB estimată de mine într-un articol anterior.
Dar este an electoral (dublu-electoral), astfel încât ”petrecerea” continuă, adică politicienii aruncă în piață cu tot felul de beneficii financiare către electoratul român. Dar cine va finanța aceste cheltuieli când deja României nu-i vor mai ajunge banii strânși la bugetul de stat pentru plata pensiilor și salariilor? Și statul are și cheltuieli de funcționare și cheltuieli de dezvoltare (infrastructură). Cine va finanța un stat atât de cheltuitor și ineficient? Și cu ce dobânzi? Ratingul de țară este deasupra prăpastiei; degradarea la categoria ”junk” va alunga creditorii și ne va împinge la un acord cu FMI. Iar FMI joacă rolul de contabil strict care cere reducerea bruscă a deficitelor (prin ajustarea cheltuielilor și mărirea impozitelor).
,,Scriam în urmă cu câteva săptămâni o opinie intitulată “Ne jucăm cu focul”. Acum vedem că am început să ne ardem puţin la degete şi mă refer aici la deficitul public. Deficitul este elefantul din camera cu porţelanuri, iar intrarea în plată a pensiilor crescute cu 40% ar putea duce la creşterea deficitului la 11%”, spune Cristian Popa (BNR).
,,Răbdarea se apropie de sfârşit (a agenţiilor de rating – n.red) şi cred că indisciplina fiscală pe care am arătat-o în ultimii ani nu ne ajută. Toate cele 3 agenţii (S&P, Moody’s, Fitch – n.red) vor face un review pe final şi de la toate avem deja perspectivă negativă. Dacă va fi promulgată legea, vom fi retrogradaţi. Nu poate garanta nimeni că nu li se va termina răbdarea înainte de a vedea subiectul închis. S-ar putea ca doar riscul de a se întâmpla să fie de ajuns pentru agenţiile de rating”.
În fabula greierului, acesta când vine iarna se duce să se împrumute la furnică. Greiere român se împrumută suplimentar pentru a mai face o petrecere, încă și mai mare și mai tare decât cele de peste vară.
Legea este lege și trebuie aplicată. Dar sunt foarte multe legi neaplicate; doar câteva dintre ele mai jos:
- Legea educației prevede că acestui sector să-i fie alocat 6% PIB; an de an, bugetul alocat este de doar 3% PIB;
- Tot legea educației din 2011 spune că fiecare nou născut primește 500 de euro de la guvern; tot neaplicată;
- Contribuțiile la pilonul 2 trebuiau să ajungă la 6%; după ce cu întârziere au ajuns la 5,1%, au fost tăiate prin OUG/2019 și au ajuns la 3,75%.
Poate dacă se aplică toate, realizează decidenții că nu este tocmai bine să dai legi în avalanșă fără a prevede surse de finanțare.
Și nu ar trebui uitat că legile europene au prioritate, iar România a semnat Tratatul Fiscal (1% deficit structural, 3% deficit bugetar pentru criză). Cu alte cuvinte, dacă responsabilitatea decidenților politici din România este minimă și nu vor să fie ”furnică”, există un cadru legal care îi poate opri din faptele de ”greiere”.
România în urma derapajelor bugetare din ultimii ani a primit avertismente de la UE. Mai exact, România a primit cartonaș galben în anii 2016, 2017 și 2018 pentru depășirea deficitului structural (de 1% PIB). După fiecare cartonaș primit, guvernul se angaja să corijeze lucrurile dar nu se întâmpla nimic.
La final de an 2019, România a primit cartonaș roșu pentru depășirea deficitului bugetar (de 3% PIB). A venit criza sanitară și UE, dar și piețele de capital, au înțeles nevoia României de a împrumuta sume importante pentru apărarea sănătății publice și pentru păstrarea locurilor de muncă.
Dar, având atâtea cartonașe galbene consecutive plus unul roșu, derapajele bugetare suplimentare (cele presupuse de legea pensiilor și celelalte măsuri sociale) nu mai sunt acceptate.
Continuarea lor va atrage măsuri concrete (penalizări prin amenzi sau prin suspendarea plății fondurilor europene); aceste instrumente există, dar să sperăm că rațiunea va găsi căi de a învinge patima electorală.
Pentru cei care cred că România trebuie lăsată să facă deficite bugetare oricât de mari, le comunic faptul că deficitele bugetare mărite din ultimii ani au condus, paradoxal, la mai puțină dezvoltare (prin scăderea dramatică a investițiilor în infrastructură).
