CARTE DE PUS ÎN BIBLIOTECĂ
,,SCURTĂ ISTORIE A OMENIRII ,, – Youval Noah Harari Când lectura îți este hobby de căpătâi, moștenire de familie
,,SCURTĂ ISTORIE A OMENIRII ,, – Youval Noah Harari Când lectura îți este hobby de căpătâi, moștenire de familie
,,21 de lecții pentru secolul XXI” de Yuval Noah Harari Scriitorul acesta israelit întoarce lumea pe dos, o
În calitate de părinte, privesc cu tristețe cum de 30 de ani nu poate fi clădit un sistem de învățământ care să aibă
Civilizație populară și folclor, credință și basme, a iubi și a clădi ca într-un început de lume – iată câteva dimensiuni vitale ale
Zic unii că ne tragem din maimuță, Alții – din OZN-iști sau chiar din zei, Dar eu vă spun: nu mai visați la
România este afectată de epidemie nu doar din punct de vedere sanitar, ci și din punct de vedere economic. Acest fapt se datorează
E vremea ca tinerii care au mai rămas în țară, poate și cu ajutorul celor plecați pe alte meleaguri, să facă o
Numărul de bugetari a fost o temă des utilizată electoral, mai ales după precedenta criză economică. De atunci, foarte multă lume pare ultra