Odată cu deschiderea expoziției ,,Unexpected Dali” mi-am dat seama cât de puțini sunt cei care înțeleg cu adevărat experiența culturală. Ideea de vernisaj nu ar trebui să ne trezească vreun spirit artistic de moment, ci mai degrabă ar trebui să ne trezească acele note de eleganță și rafinament care l-ar încânta și inspira pe însuși Dali.
Dacă alegi să admiri și să iubești arta, fii la rândul tău o artă.
În viață avem parte de Eros, de Philia, de Agape și, printre ele, de Tanatos. Sunt toate formele în care ar putea iubi un om. Și iată că iubirea pentru artă are puțin din fiecare gen, puțin din fiecare suflet. Și când te întorci din reverie, observi aceeași artă tropăind vioi în palma lui Tanatos. Vasilii Chesauri, curatorul expoziției, mi-a povestit despre pasiunea de a aduce arta mai aproape de oameni și pe oameni mai aproape de frumos.
Astfel, Buzăul a câstigat. A câștigat având într o sală de muzeu o expoziție născută din pasiunea a 3 generații, care nu au făcut altceva decât să amestece culori și să picteze, să-și fixeze caietul și să schițeze. Dacă veți păși în acea sală, veți remarca vibrația ce ține toate lucrările într-o armonie deplină. Așa se întâmplă când faci lucrurile cu dragoste. Le încarci cu energie, care mai apoi se disipează. Iar familia Chesauri a încărcat din plin expoziția, pentru noi.
Spuneam despre Tanatos și nu pot să nu remarc felul în care Dali a reușit cumva să-l prindă de un picior și să ajungă în podul palmei sale. Îl văd stând acolo ghemuit, jucându-se cu mustața în timp ce noi încercăm cu greu să deslușim tapiseria cu Înger. Personaje mitologice, o femeie cu cap de lebădă și, în vârful compoziției, un cerc roșu atât de sugestiv pentru tematica morții. Această tapiserie mi s-a părut a fi o forță a expoziției. Provocatoare, subtilă, de geniu.
Coborând spre serigrafii, mi-a atras atenția o lucrare în nuanțe puternice de roz.
,,Managerul” face parte din colecția ,,Omul și profesia sa” iar Dali a căutat să surprindă admirația pe care o are față de oamenii care ajung în poziții de top. Totuși, ceea ce m-a determinat să adaug lucrarea pe lista preferințelor mele a fost tocmai povestea care se află în spatele creației. Curatorul mi-a relatat despre greutatea cu care Dali reușea să înțeleagă numerele și orice referințe matematice, urmând să îmi prezinte și alte serigrafii cu simboluri numerice. Cu alte cuvinte, Dali își cunoștea limitările, dar nu se ferea să-i omagieze pe cei ce atingeau succesul. Un semn de modestie pe care nu m-aș fi gândit să-l descopăr la un artist ce se autoproclama ,,Divin”. Este evident totuși faptul că și-ar fi dorit să crească, tocmai pentru că în serigrafie se regăsește autoportretul său.
Cum ar fi fost dacă Dali era economist, iar suprarealismul ar fi rămas doar cu Picasso și Matisse?
,,Marchizul de Pubol” a împărțit pictorii în două categorii. Cei care depășesc limitele și cei care se apropie cu precizie și respect de granițe, însă fără să le încalce vreodată. Aș fi crezut că ilustrațiile pe care le-a făcut pentru romanul ,,Bătrânul și marea” l-ar încadra în cea de-a doua categorie, însă am constatat că trebuie să recitesc volumul. Undeva, cumva, eu am pierdut nuanțe pe care Dali le-a reprodus cu precizie în schițele sale și pe care nici Hemingway probabil nu le-ar fi conștientizat inițial. Misticul pe care l-a integrat în aceste lucrări, lupta dintre om și pește, s-ar putea plia cu ușurință ,,Lostriței” lui Voiculescu.
Un portofoliu ușor umoristic l-a îndreptat spre Tricorn. Prostia omenească a luat, în viziunea lui Dali, forma unui măgar.
Ce mă surprinde însă este consecvența în a desena fluturi. Și nu numai în această serie de xilografii, ci și în una dintre tapiserii.
Fluturi în cele mai diverse forme și culori, dar cu o logică pe care va trebui să o aprofundez.
Tapiseria aceasta cu aripi, împreună cu îngerul și calul troian împart o cromatică fadă, în nuanțe de pământ. Cumva Tanatosul te cheamă spre el. Iar dacă nu Tanatosul, cu siguranță o va face Purgatoriul lui Dante, în celălalt colț de sală. Spuneam cu altă ocazie despre interesul pe care mi l-a stârnit portretul făcut lui Ronsard. Deși sonetele scrise de romancier îmbracă iubirea și decepția în haine mitologice, Dali l-a desenat ca fiind fericit, ,,electrizat,,. La un ochi mai atent, pare ușor pierdut prin propria conștiință. Nu doar conexiunea literară dintre Ronsard și Dante m-a atras, ci și similitudinea dintre portretul realizat de către Dali și portretul lui Dante Alighieri.
Se aseamănă atât trăsăturile celor doi bărbați, cât și stilul în care le-a fost imortalizat chipul, cu influențe baroc.
Curiozitatea provine din interes, iar interesul este tot o formă de rafinament, în funcție de esențele spre care îl îndreptăm. Cu ocazia expoziției am luat contact cu două fețe ale lui Dali care nu-mi erau cunoscute inițial. ,,Divinul Dali” nu s-a ocupat doar cu arta vizuală, ci și cu arta scrisă. Se pare că pictorul a redactat câteva volume, în special autobiografii.
Totuși, dacă veți avea curiozitatea să citiți din scrierile acestuia veți descoperi o pasiune profundă față de Gala, soția sa, pe care a imortalizat-o în câteva dintre schițele sale. Aceste nuduri desăvârșesc rolul de muză pe care Gala l-a avut în viața artistului, nuduri care emană admirație și senzualitate mai presus de erotism. O noutate au fost și medaliile, în mod special o serie de medalii dreptunghiulare inspirate din teme religioase.
Alături veți putea observa Cărțile de joc. Funny fact, Salvador Dali a fost rugat să realizeze o astfel de ,,carte de joc” pentru unul dintre filmele cu James Bond, însă acesta a depășit termenul limită pe care îl avea, drept urmare, singura șansă de a face cunoștință cu ,,Chinta regală & Joker” rămâne vizitarea expoziției.
Îmi place să cred că am dobândit eleganța necesară pentru a formula întrebările potrivite la momentul potrivit. Eruditul mi-a dezvăluit un mic secret, pe care în alte condiții nu l-aș fi remarcat. În cadrul expoziției există o tapiserie dedicată Galei. Dacă vă îndepărtați 20 de metri și țineți ochii între deschiși, în locul Galei va apărea chipul lui Abraham Lincoln. Este o tapiserie în pixeli, unică în expoziție, dar reprezentativă pentru perioada anului 1976, devenind baza de la care Dali va începe o serie de fotomozaicuri. Geniul spuprarealismului a fost passionat să descopere constant și să se redescopere prin fiecare creație pe care o realiza.
Dincolo de selecția pe care am făcut-o, se găsesc 150 de lucrări expuse care așteaptă să fie admirate și interpretate. Am revenit astăzi în sala expoziției din dorința de a revedea mici detalii pe care nu am reușit să le cuprind în prima zi sau prin intermediul fotografiilor. Cu siguranță nu ar trebui ocolită o astfel de experiență. O recomand în mod special tinerilor.
Dali are câte ceva pentru toți. De exemplu, s-a inspirat o bună perioadă de timp din invențiile perioadei sale. Cum spuneam, îi plăcea să descopere. De altfel, povestea despre pictorii renascentiști (precum DaVinci) că au pus în operele lor influențele aduse de marile inovații ale perioadei în care aceștia își definitivau creațiile. Le-a urmat exemplul, drept urmare, pe lângă tapiseria în pixeli cu Lincoln veți putea vizualiza un calendar pe care Dali l-a realizat pentru Ceramica Pozzi și în care a ilustrat ,, Bomba atomica del progresso”.
Mulțumirile ar trebui să le îndreptăm spre familia Chesauri. Dacă nu ar fi existat o pasiune, dacă nu ar fi existat o conexiune care să se transmită din generație în generație, probabil Dali ar fi răspândit prin lume, iar Buzăul nu ar mai fi avut parte de onoarea unei astfel de găzduiri. Este un eveniment de referință. Și trebuie tratat ca atare.
Fă din tine însuți o artă, ca să poți să știi cum să iubești frumosul. Ca să știi că atunci când admiri trebuie să privești, iar ca să privești, trebuie să vezi mai întâi. Nu poți palpa lucrările, dar poți închide ochii să simți ceea ce au de spus.
Vernisajul va rămâne alături de buzoieni o lungă perioadă, oferindu-ne timp suficient pentru a ne conecta cu arta celui care a coborât din agitația inconștientului la rațiunea delirului.
P.S.: ,,Nu eu sunt bufonul, ci societatea monstruos de cinică și naiv de inconștientă care pretinde că este serioasă numai pentru a-și ascunde mai bine nebunia. Eu, în schimb, nu sunt nebun” (S.D.)